Aici afli despre parcursul meu.
O poveste profesională construită din întâlniri care au contat, cu oameni mici și mari, din învățarea continuă de a fi alături.
Drumul meu profesional
Curiozitate către oameni mici și mari
Curiozitatea mea pentru oameni a apărut devreme. În anii de liceu pedagogic, în timpul practicii, îmi plăcea să observ ce se întâmplă între copii atunci când nu erau ghidați sau organizați. Cine se alegea în jocuri, cine rămânea pe margine, cine părea mereu în căutarea unui loc. Nu aveam atunci limbajul psihologiei, dar aveam o întrebare care revenea constant: ce îi face pe oameni să se apropie sau să se retragă unii de ceilalți?
Mai târziu aveam să aflu că această nevoie de apropiere și siguranță este ceva profund uman și că poartă un nume: atașament.
Timp de șaisprezece ani am lucrat ca profesor în trei instituții de învățământ din București. Am întâlnit sute de copii, familii și povești diferite. Acolo am învățat despre ritmuri diferite, despre limite care pot proteja, despre blândețe și fermitate și, mai ales, despre cât de mult contează o relație în care un copil se simte văzut și luat în serios.
Alegerea psihologiei
Am știut încă din gimnaziu că vreau să devin psiholog. Nu aveam atunci un plan, dar aveam o dorință care nu a dispărut. În liceu, întâlnirea cu consilierul școlar a adus mai multă claritate și a întărit această alegere: să fiu alături de oameni în momentele lor dificile.
Am urmat Facultatea de Psihologie cu gândul de a lucra cu copii. Pe parcurs, însă, perspectiva mea s-a lărgit. Formările urmate m-au ajutat să înțeleg mai profund relațiile dintre adulți, dinamica dintre părinți și copii, dar și legătura dintre parteneri. Am început să văd mai clar cum tiparele relaționale se formează și cum siguranța, sau lipsa ei, modelează felul în care oamenii se apropie unii de ceilalți.
Oamenii cresc în relații în care se simt văzuți și în siguranță.
Oamenii cresc în relații în care se simt văzuți și în siguranță.
De la sala de clasă la cabinet
Dincolo de a privi persoana ca individ, m-a interesat mereu ce se întâmplă între oameni. Felul în care se naște relația și cum prinde formă un „între noi”. În fiecare grupă sau clasă în care am lucrat, am simțit nevoia să creez mai mult decât un cadru de învățare. Am căutat să construiesc un spațiu de siguranță, o mică comunitate în care copiii să poată fi văzuți.
Acolo am întâlnit pentru prima dată, în mod aplicat, teoria atașamentului. A fost unul dintre acele momente în care cineva pune în cuvinte ceva ce trăiai deja, dar nu știai cum să numești. Întâlnirea aceasta a rămas cu mine.
Am dus această perspectivă mai întâi în clasă, apoi în cabinet. De atunci, atașamentul a devenit firul roșu în tot ce fac, fie că lucrez cu copii, adolescenți sau adulți. Relația a rămas pentru mine locul din care începe schimbarea.
Școli de formare
În alegerea abordarilor terapeutice a contat mult ca acestea să fie validate științific, Fiecare etapă din parcursul meu profesional a completat lentila prin care am învățat să privesc omul, cu blândețe și fără judecată, pornind de la convingerea că nimeni nu se naște cu dorința de a-l răni pe celălalt si că fiecare dintre noi dezvoltă forme de protecție pentru a rămâne în ceea ce îi este cunoscut.
Formarea în psihoterapie EFT (Emotionally Focused Therapy) a fost un parcurs care m-a modelat pe interior. Acolo am învățat și am experimentat cum oamenii își pot schimba, cu suport, tiparele relaționale. Am înțeles că vulnerabilitatea nu este o slăbiciune, ci o forță, atunci când este întâmpinată cu grijă și respect.
Terapia prin joc și dramaterapia mi-au adus curajul de a lucra cu simbolul, imaginația și expresia creativă. Prin joc, rol și lucrul cu corpul, am descoperit că se pot spune adevăruri pe care cuvintele nu le pot articula încă.
Ulterior, în formarea EFIT (Emotionally Focused Individual Therapy) am explorat în amănunt lucrul cu adultul care are nevoie de sprijin emoțional într-un spațiu sigur și conținător, în care ritmul personal este respectat.
În paralel cu formările terapeutice, am ales să îmi consolidez logica clinică prin masterul Psihologie clinică și psihoterapia copilului și familiei în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea din București. A fost un spațiu de structurare și integrare, cu accent pe experiența practică, în care evaluarea psihologică, intervenția clinică și lucrul cu familia au căpătat mai multă structură, de la curs la curs.
Lucrarea mea de disertație a explorat factorii care contribuie la consolidarea intimității emoționale și sexuale în intervențiile de grup pentru cupluri, un demers care leagă munca mea clinică de interesul pentru relații, siguranță și apropiere autentică.
În prezent, urmez formarea de bază în cadrul Bodynamic International Training, pentru a aprofunda lucrul somatic. Este un pas natural, într-o direcție care a fost mereu prezentă în munca mea: înțelegerea felului în care corpul păstrează, protejează și comunică experiența emoțională.
Cred în învățarea continuă și totodată în grija față de propria persoană, ca parte nenegociabilă din procesul de a putea fi cu adevărat acolo pentru celălalt.
Alegerea psihologiei
Din tot acest parcurs s-au așezat câteva principii care îmi ghidează munca terapeutică.
Pornim de unde ești, nu de unde „ar trebui” să fii. Relația și colaborarea sunt fundamentul oricărui proces care aduce schimbare. Claritatea nu apare din grabă, ci se construiește în timp, din experiențe trăite și integrate.
Lucrăm astfel încât ceea ce se întâmplă în terapie să fie simțit, nu doar înțeles. Ritmul tău este respectat, pentru că schimbarea reală nu se forțează.
